„E o greseala sa te gandesti la Oliver Twist ca la o poveste realista“, scria Graham Greene intr-un eseu despre Dickens. „Spun asta ca sa descriu cartea, nu ca s-o critic“ continua el, „caci ce imaginatie putea sa aiba acest tanar de 26 de ani, ca sa construiasca o legenda atat de monstruoasa si de ...

„E o greseala sa te gandesti la Oliver Twist ca la o poveste realista“, scria Graham Greene intr-un eseu despre Dickens. „Spun asta ca sa descriu cartea, nu ca s-o critic“ continua el, „caci ce imaginatie putea sa aiba acest tanar de 26 de ani, ca sa construiasca o legenda atat de monstruoasa si de plina!“

„Monstruoasa“ e cuvantul cheie, caci monstrii lui Dickens – garguiul de Fagin, cu scoala lui de hoti; bestia de Bill Sikes, cu potaia lui fioroasa – sunt cei care-si pun pecetea pe imaginatia noastra, in timp ce personajele pozitive, ca de pilda angelicul gentleman care-l adopta pe Oliver Twist, o lasa aproape neatinsa: „Cum sa credem in triumful acestor stafii inadecvate ale bunatatii? Ca sa triumfe, ele au nevoie de manevra auctoriala complexa din ultimele pagini.“ Si nu triumful lor ne atinge pe noi ci „situatia lui Oliver, inclestarea cosmareasca dintre intunericul in care umbla demonii si lumina in care un bine ineficient isi da ultima batalie intr-o lume condamnata…“