Prietenul de la Belgrad

Volumul de față aduce în atenția cercetătorilor și publicului stenogramele discuțiilor care au avut loc între Nicolae Ceaușescu, secretar general al Partidului Comunist Român, și președintele Consiliului de Stat al RSR, și Iosip Broz Tito, președintele Republicii Socialiste Federative Iugoslavia și secretar general al Uniunii Comuniștilor Iugoslavi, în perioada 1966-1970. Documentele sunt inedite și provin de la Arhivele Naționale ale României, fondul CC al PCR, secția Relații Externe. Perioada aleasă se explică prin faptul că prima întâlnire oficială a celor doi lideri politici (în calitățile menționate mai sus) a avut loc în 1966, în luna aprilie, iar anul 1970 se explică prin intenția de a prezenta natura relațiilor dintre cei doi atât înainte, cât și după intervenția sovietică în Cehoslovacia, moment hotărâtor în relațiile româno-iugoslave, prin implicațiile sale.

Relevanța relației dintre Ceaușescu și Tito decurge din poziția specială pe care o ocupa fiecare în lumea comunistă, în cadrul „mișcării comuniste și muncitorești internaționale”, mai ales în ceea ce privea relația lor cu Moscova. Timp de mai bine de un deceniu de la in­sta­urarea comunismului în ambele țări, România și Iugoslavia au parcurs drumuri se­pa­rate. Aflat sub controlul direct al Uniunii Sovietice și fiind adus la putere prin forță de către ocupantul sovietic, împotriva voinței populației, regimul comunist din România era complet lipsit de legitimitate și foarte vulnerabil în fața Moscovei. PMR depindea direct de sprijinul sovietic pentru a se menține la putere, așa cum au spus-o chiar sovieticii la un moment dat. Rezistența din munți, climatul intern și internațional extrem de ostil, lipsa to­tală a oricărei experiențe de guvernare, situația economică dezastruoasă a României, dar și factori precum luptele interne pentru putere din partid și omniprezența sovieticilor la orice nivel de decizie, toate acestea au făcut ca regimul din România să fie unul dintre cele mai obediente.