Erezie

Isus Cristos si ceilalti fii ai lui Dumnezeu

Editura: Humanitas
An: 2025
Pagini: 380
Tip copertă: Paperback
ISBN: 9789735087593
ISBN-10: 9735087596
Categorii: Creștinism

Descriere

Ce-ar fi dacă tot ce știm despre Isus și creștinism e doar o parte a întregii istorii?

În primele secole ale creștinismului, imaginea lui Isus este departe de a fi închegată. Interpretări uluitor de diverse concurează pentru autoritate, de la un Isus proteic, care își schimbă înfățișarea în funcție de cei cu care stă de vorbă, la un Isus care folosește sexul ca formă de revelație. Unii creștini susțin că trupul său este o simplă fantasmă, iar alții că e alcătuit dintr-o materie cerească.

Cartea aceasta ne oferă o perspectivă mai puțin cunoscută asupra istoriei creștinismului timpuriu. În stilul captivant, accesibil și polemic care a consacrat-o, Catherine Nixey ne călăuzește într-o călătorie dincolo de dogmă și de istoria oficială a Bisericii. Ne poartă într-o lume antică vie, clocotitoare, unde se înfruntă și se contopesc în felurite chipuri credințe, idei, doctrine și practici. Și toate pretind a fi creștinismul autentic și originar.

Care din ele a biruit până la urmă, și cu ce preț? Vom putea ști vreodată cine era, cum arăta și ce a gândit cu adevărat Isus? Până unde merge în epocă unicitatea sa ca fiu al lui Dumnezeu? Întemeiată pe nenumărate surse antice, în special pe cele marginale, atâtea câte au supraviețuit tăvălugului distructiv al biruitorilor, Erezie este o pledoarie pentru libertatea de gândire și de alegere, precum și un avertisment împotriva fanatismului.

„Această carte se numește Erezie, în ciuda faptului că nu toate credințele redate aici sunt eretice – nici pe departe. Unele au fost schismatice; altele pur și simplu nu erau văzute cu ochi buni – și multe dintre povestirile mai surprinzătoare istorisite aici au fost (în ciuda dezaprobărilor ocazionale din partea Bisericii) o parte integrantă a identității creștine vreme de secole. Am ales acest titlu, Erezie, gândindu-mă la înțelesul său creștin, iar nu la cel inițial grecesc. Pentru că în această carte este vorba despre alegere și despre cum poate fi pierdută posibilitatea alegerii.“ — CATHERINE NIXEY

CATHERINE NIXEY provine dintr-o familie de foști monahi. A studiat literatura clasică greacă și latină la Universitatea din Cambridge și apoi, vreme de câțiva ani, a predat limbi clasice. În prezent locuiește în Londra, unde lucrează ca jurnalist pentru The Times. Epoca întunecării este prima ei carte. Volumul a stârnit numeroase controverse, a fost deja tradus în cinci limbi și a fost distins cu premiul pentru nonficțiune al Societății Regale de Literatură. În 2018, a fost desemnat cartea de istorie a anului de The Daily Telegraph, The Spectator, The Observer, BBC History Magazine și The New York Times.

Opiniile cititorilor

🔥
📚
💌

Fii primul care lasă un review!

Contribuția ta este extrem de valoroasă! Ajută-ne să construim cea mai LIT comunitate de cititori din România.

Oferte Disponibile

Compară prețurile de la partenerii noștri și alege cea mai bună ofertă.
Elefant

Elefant

În stoc Cel mai bun preț
53,00
RON
Transport gratuit peste 169,99 RON
Actualizat: 14 ore în urmă
Libris

Libris

În stoc
53,60
RON
Transport gratuit peste 135,00 RON
Actualizat: 3 ore în urmă
Bookzone

Bookzone

În stoc
60,30
RON
Transport gratuit peste 200,00 RON
Actualizat: 10 ore în urmă
Cartepedia

Cartepedia

În stoc
67,00
RON
Transport gratuit peste 160,00 RON
Actualizat: 9 ore în urmă
Carturesti

Carturesti

În stoc
67,00
RON
Transport gratuit peste 150,00 RON
Actualizat: 7 ore în urmă