Volumul se articulează în jurul a trei arhitecţi marcanţi ai epocii: Paul Smărăndescu, Henriette Delavrancea-Gibory şi Octav Doicescu. Primul aparţine valului de tineri români formaţi la Ecole des Beaux-Arts din Paris, asigurând deci legătura între imaginea unei modernităţi antebelice (urmând aspira...

Volumul se articulează în jurul a trei arhitecţi marcanţi ai epocii: Paul Smărăndescu, Henriette Delavrancea-Gibory şi Octav Doicescu. Primul aparţine valului de tineri români formaţi la Ecole des Beaux-Arts din Paris, asigurând deci legătura între imaginea unei modernităţi antebelice (urmând aspiraţiile secolului trecut) şi cea, efervescentă, care explodează după primul război mondial. Ceilalţi doi constituie împreună o sinteză a gândirii creative a anilor interbelici, înmănunchind atât deschiderea către un modernism afirmat cât şi atenţia de a valoriza tradiţia prin crearea unui limbaj modern de expresie locală.

„Prezentul volum este de două ori tributar fragmentului: acoperirea parţială, atât pe verticală cât și pe orizontală, a subiectului său – determinată de posibilitatea de a-l acoperi ca atare – are, la baza sa, și o motivaţie de metodologie pură. A vorbi despre modernitate ca noţiune-cheie ni s-a părut imposibil altfel decât prin prisma fragmentului, ce permite să surprindă complexitatea conceptului, încercând să redea nu doar plurisemantismul acestuia, ci și polifonia vocilor care l-au compus.

Dacă logica fragmentului este privită ca o unealtă specifi că a instrumentarului post-modern, ea nu este străină modernităţii, căreia i-a servit anume în dezvăluirea multiplelor faţete, în reliefarea pluralităţii discursului. Astfel, volumul se așază, duplicitar, atât în centrul modernităţii, cât și la distanţă de aceasta, în zona scrutătoare a perspectivei „post”: de la prima se inspiră făcând apel la tehnica colajului – adesea utilizată în cele trei contribuţii care-l compun –, în timp ce de la a doua împrumută ideea părţii care sugerează, oglindește întregul. Limitarea geografi că reprezintă însuși pariul acestei cărţi: cum se manifestă modernitatea românească în contextul larg al epocii? Care sunt particularităţile acesteia și ce le determină? (De)Limitarea temporală a urmărit să busculeze graniţele obișnuitelor cronologii, fără a le contesta însă o viabilitate operaţională. Tradiţionalele „bariere” cronologice ale celor două războaie mondiale au fost aici estompate, pentru a aduce o anumită porozitate în perceperea unei epoci astfel expandate, ce-și înglobează propriile premise, aruncând totodată o privire fugară asupra consecinţelor sale. Această „fl uidizare” a temporalităţii se refl ectă în maniera de a analiza coordonatele conceptului de modernitate, observate în dinamica devenirii lor.

Cele trei texte care alcătuiesc volumul se întâlnesc, fără a se suprapune. Dialogul lor – și el fragmentar – are ca scop restituirea diferitelor feţe ale culturii vizuale românești pe o perioadă de aproape jumătate de secol, ce însumează anii săi de maturitate. Intersecţiile între cele trei texte au fost voite, provocate pentru a oferi cititorului perspective diferite asupra unui subiect comun. Astfel, sperăm că ideea de modernitate își recapătă – măcar în parte – caracterul complex. Primul text este consacrat spaţiului propriu-zis al modernităţii, incluzând, pe lângă explorarea obiectului arhitectural, o incursiune în spaţiul înţeles ca urbanitate și în practicile de locuire; cel de-al doilea analizează teritoriul conex al artelor decorative, cântărind dilemele dublei lor apartenenţe, participând atât la noile preocupări ale arhitecturii și urbanului, cât și la problematica artelor plastice; acestea din urmă constituie obiectul de predilecţie al ultimului text, care analizează în profunzime raportul lor cu modernitatea dintr-o perspectivă teoretică. Astfel, cele trei contribuţii se doresc complementare nu numai prin tematica lor, ci și prin abordarea propusă.” (extras din Cuvântul inainte, Carmen Popescu)