Corespondenta Freud - Jung
Descriere
Descriere
Prezenta corespondenţă urma să fie publicată, conform unei dispoziţii a lui C.G. Jung, abia în anul 1991, în orice caz, nu înainte de 1981. Până atunci, "atât Freud, cât şi eu vom fi personalităţi «istorice», iar necesara distanţă faţă de evenimente va fi probabil atinsă", considera el.
În anul 1906, când a debutat corespondenţa lor, Sigmund Freud (1856–1939) publicase deja două scrieri revoluţionare, la trecerea dintre secole – "Interpretarea viselor" şi "Trei eseuri asupra teoriei sexualităţii", iar Carl Gustav Jung (1875–1961) era un om de ştiinţă promiţător, medic la prestigioasa Clinică Universitară de Psihiatrie de lângă Zürich unde, sub conducerea lui Eugen Bleuler, se discutau şi se aplicau deja descoperirile lui Freud. Din acest motiv, schimbul de scrisori al celor doi conţine un inepuizabil material inedit privitor la apariţia unor însemnate concepte de bază ale psihanalizei teoretizate de Freud şi la începuturile cercetării lui Jung, în sfera miturilor, precum şi comentarii edificatoare asupra lucrărilor capitale pe care le pregăteau cei doi corespondenţi la vremea aceea.
Pe de altă parte, avem ocazia de a studia pas cu pas evoluţia legendarului conflict dintre cei doi şi de a ne forma o judecată proprie asupra cauzelor sale. Germenii disputei, deşi multă vreme tăgăduiţi de către ambii corespondenţi, se găsesc deja în primele scrisori.
Corespondenţa, întinsă pe parcursul a opt ani (1906–1914), documentează de asemenea faza de consolidare a noii discipline, în care psihanaliza începea să se extindă geografic, organizatoric şi publicistic (prin apariţia şi activitatea filialelor Asociaţiei Internaţionale de Psihanaliză) şi, mai mult de-atât, pornind din domeniul cercetării nevrozei, să cucerească noi teritorii, cum ar fi arheologia, studierea miturilor şi simbolurilor, teoria literaturii.
Alte titluri de Sigmund Freud: Compendiu de psihanaliză. Opere 13 , Trei
Interpretarea viselor. Opere Esenţiale (Vol.2) , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Moise şi monoteismul , Antet Revolution , colecţia Filosofie. Antet
Opere Esenţiale, vol. 11 – Tehnica psihanalizei , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Opere Esenţiale, vol. 5 – Studii despre sexualitate , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Opere Esenţiale, vol. 8 – Nevroza la copil: "Micul Hans" şi "Omul cu lupi" , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Psihopatologia vieţii cotidiene , Trei , colecţia Psihologia pentru toţi
Tehnica psihanalizei. Opere Esenţiale (Vol.11) , Trei , colecţia Opere esențiale
Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Opere Esenţiale, vol. 4 – Cuvântul de spirit şi raportul său cu inconştientul , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Opere Esenţiale, vol. 6 – Inhibiţie, simptom, angoasă , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Opere Esenţiale, vol. 9 – Studii despre societate şi religie , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Pachet Opere Esenţiale Sigmund Freud, 11 volume , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Psihanaliză şi sexualitate , Antet Revolution , colecţia Filosofie. Antet
Psihopatologia vieţii cotidiene , Antet Revolution
Despre psihanaliză , Trei
Psihologia colectivă și analiza Eului , Cartex
Introducere în psihanaliză. Opere Esenţiale (Vol.1) , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Nevroză, psihoză, perversiune. Opere Esenţiale (Vol. 7) , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Trei cercetări de teoria sexualității , Cartex
Eseuri de psihanaliză aplicată. Opere Esenţiale (Vol.10) , Trei , colecţia Opere esențiale
Psihologia inconştientului. Opere Esenţiale (Vol.3) , Trei , colecţia Opere esențiale
Despre vis (Ediția a II-a) , Trei , colecţia Psihologia pentru toţi
Despre psihanaliză , Trei , colecţia Psihologia pentru toţi
Viața mea și psihanaliza , Herald , colecţia Autobiografia
Cazul Dora. Fragment dintr-o analiză de isterie , Cartex , colecţia Canapeaua lui Freud
Jurnalul psihanalitic al unei tinere fete , Cartex , colecţia Canapeaua lui Freud
Despre actele ratate , Trei , colecţia FREUD despre…
Despre dezastre , Trei , colecţia FREUD despre…
Despre fericire , Trei , colecţia FREUD despre…
Despre nervozitatea modernă , Trei , colecţia FREUD despre…
Despre psihologia vieții erotice , Trei , colecţia FREUD despre…
Despre vis , Trei , colecţia FREUD despre…
Sexualitatea copilului și a adolescentului , Cartex , colecţia Canapeaua lui Freud
Totem și tabu , Herald , colecţia Psihoterapia
Civilizația și neajunsurile ei , Vellant , colecţia Idei esențiale. Vellant
Despre vis , Cartex , colecţia Canapeaua lui Freud
Psihologia colectivă și analiza eului (2025) , Cartex , colecţia Canapeaua lui Freud
Cazul Dora , Cartex , colecţia Canapeaua lui Freud
Alte titluri de Carl Gustav Jung: Psihogeneza bolilor spiritului (Vol. 3) , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Tipuri psihologice (Vol. 6) , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Aion. Contribuţii la simbolistica Sinelui (Vol. 9/2) , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Mysterium Coniunctionis. Separarea şi compunerea contrariilor psihice în alchimie (Vol. 14/1) , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Dezvoltarea personalităţii (Vol. 17) , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Mysterium Coniunctionis. Cercetări asupra separării şi unirii contrastelor sufleteşti în alchimie (Vol. 14/2) , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Mysterium Coniunctionis. Cercetări asupra separării şi unirii contrastelor sufleteşti în alchimie. Volum suplimentar. Aurora consurgens (Vol. 14/3) , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Despre fenomenul spiritului în artă şi ştiinţă (Vol. 15) , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Douǎ scrieri despre psihologia analiticǎ (Vol. 7) , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Freud şi psihanaliza (Vol. 4) , Trei , colecţia Psihologie
Psihologia religiei vestice şi estice (Vol. 11) , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Practica psihoterapiei (Vol. 16) , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Dinamica inconştientului (Vol. 8) , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Civilizaţia în tranziţie (Vol. 10) , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Arhetipurile şi inconştientul colectiv (Vol. 9/1) , Trei
Analiza viselor. Note ale seminarului susținut între 1928 și 1930 , Trei , colecţia Psihologie-Psihoterapie
Viaţa simbolică (Vol. 18/1) , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Psihologia fenomenelor oculte (Vol. 1) , Trei
Simboluri ale transformării (Vol. 5) , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Psihologie și alchimie (Vol. 12) , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Cercetări experimentale (Vol. 2) , Trei
Omul și simbolurile sale , Trei , colecţia Misterele inconștientului colectiv
Introducere în psihologia jungiană , Trei , colecţia Misterele inconștientului colectiv
Studii despre reprezentările alchimice (Vol. 13) , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Viziuni. Note ale seminarului susținut între 1930 și 1934 de C.G. Jung (Vol.1) , Trei , colecţia Misterele inconștientului colectiv
Viaţa simbolică (Vol. 18/2) , Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Amintiri, vise, reflecţii , Humanitas , colecţia Memorii | Jurnale
Viziuni. Note ale seminarului susținut între 1930 și 1934 de C.G. Jung (Vol.2) , Trei , colecţia Misterele inconștientului colectiv
Omul modern în căutarea sufletului , Trei , colecţia Misterele inconștientului colectiv
Cărțile Negre (7 volume) , Trei , colecţia Misterele inconștientului colectiv
Pachetul C.G.Jung - Opere complete (Vol. 1-18) , Trei
Cartea roşie - Liber Novus , Trei , colecţia Misterele inconștientului colectiv
Alte titluri de Laura Karsch: De ce oamenii buni săvârșesc fapte rele? Cum să înţelegem aspectele mai întunecate ale psihicului , Trei , colecţia Acum pentru viitor
Kitchen Confidential , Victoria Books
Casa păpușilor (Vol. 3) , Trei , colecţia Fiction Connection
Adevărul și alte minciuni , Trei , colecţia Fiction Connection
Mici lucruri mărețe , Trei , colecţia Fiction Connection
Saşenka , Trei , colecţia Fiction Connection
Ucigașul renăscut , Trei , colecţia Fiction Connection
Sub un cer sângeriu , Trei
Privind la stele , Trei , colecţia Fiction Connection
Tăcerea femeilor , Pandora M
Arta subtilă a seducției. Cum să fii atrăgător prin onestitate , Lifestyle
Umbra din noi. Forţa vitală subversivă , Trei , colecţia Misterele inconștientului colectiv
Dinamica simbolurilor , Trei , colecţia Misterele inconștientului colectiv
Scriitori și îndrăgostiți , Trei , colecţia Fiction Connection
Monogamie , Trei
Intimități , Trei , colecţia Fiction Connection
Ține minte , Trei
Clitemnestra , Trei , colecţia Fiction Connection
Când vin străinii , Trei , colecţia Fiction Connection Crime
A opta viață (Pentru Brilka) , Trei
Povara , Trei , colecţia Fiction Connection
Dezvăluiri din viața și visele lui C.G. Jung , Trei
Lumina care lipsea , Trei
Vezi mai mult
Opiniile cititorilor
Fii primul care lasă un review!
Contribuția ta este extrem de valoroasă! Ajută-ne să construim cea mai LIT comunitate de cititori din România.
Ai deja cont? Conectează-te aici.