Niciunul dintre poeţii optzecişti n-a împărţit mai net opinia critică a propriei generaţii decât Călin Vlasie, deşi a publicat mai puţin decât alţii, doar trei volume, incluzându-l pe acela de debut din 1984, cu titlul, schimbat de Cenzură, Laborator spaţial. Lui Radu G. Ţeposu, poemele lui Vlasie i...

Niciunul dintre poeţii optzecişti n-a împărţit mai net opinia critică a propriei generaţii decât Călin Vlasie, deşi a publicat mai puţin decât alţii, doar trei volume, incluzându-l pe acela de debut din 1984, cu titlul, schimbat de Cenzură, Laborator spaţial. Lui Radu G. Ţeposu, poemele lui Vlasie i se par că „pulsează de analogii fără o logică precisă”, dând impresia de „degringoladă fantastă, de mişcare psihedelică” neînchegată „în nuclee poetice veritabile”. În schimb, Ion Bogdan Lefter vede în el poetul cel mai dificil dintre optzecişti, conceptual, barbian, capabil de viziuni pe cât de stranii, pe atât de uimitoare. Formaţia lui Vlasie îşi spune cuvântul nu doar în particularităţile lexicale datorate în bună parte psihologiei, dar şi în intenţia lui vădită de a-şi constitui un univers (şi o mitologie, observă cu temei Lefter) interior, psihologic, „celular” şi deopotrivă „fizic”, corporal, populat de fiinţe reale. Neuronia (care e titlul celei dintâi selecţii publicate de Vlasie, în 1981, într-o plachetă-supli­ment a revistei piteştene Argeş) devine astfel un tărâm pe cât de real, pe atât de misterios, în care se petrec întâmplări fireşti şi totodată extrem de ciudate, iluminate dinăuntru de spi­ralele de wolfram ale unui craniu imens.

Nicolae MANOLESCU