Prieten cu umbra

Într-o seară, Nimo întîrzie în oraș nepermis de mult. Tocmai a ratat ultimul autobuz care-l putea duce acasă, în cartierul bucureștean Drumul Taberei. În întuneric, un scrîșnet teribil despică tăcerea din Piața Universității. O statuie pîrîie din toate încheieturile și… iat-o cum prinde viață și-i sare în ajutor băiatului.

Călare pe Breazu, calul lui Mihai Viteazul, Nimo pornește spre casă, în vreme ce bunicul său – statuia lui, mai bine zis – își mîngîie mustața liniștit. Așa începe aventura lui Nimo. Una care-l va purta, alături de prietenul său Imran, într-o călătorie spre Macedonia de Nord, loc plin de secrete, unde va descoperi povestea mamei sale.

„Azi-mîine voi împlini 51 de ani. Asta mă face să rîd, fiind mai apropiat de numărul invers de ani, 15, vîrsta începuturilor de drum. Oricum, am înţeles deja că în fiecare adult rămîne ascuns copilul gata de joacă. Ceea ce nu e deloc rău, căci numai așa pot fi întreţinute visurile sau imaginaţia. Priviţi desenele celor mici și ascultaţi-le bazaconiile! Veţi înţelege atunci că ochii lor reflectă lumea cu totul surprinzător. Artistic, aș zice. Asta m-a făcut să născocesc cîteva povești pentru ei, convins că urechile lor vor ști să le-asculte cum trebuie. Cît despre Prieten cu umbra, am scris-o în cel mai ciudat an al vieţii mele. Cu masca pe faţă, dar cu gîndurile zburînd printre nori.” (Călin)