În ultimii ani, creştinii de pretutindeni redescoperă originile iudaice ale credinţei lor. Iar între riturile creştine, Paştele, sărbătoarea Învierii Domnului, are cele mai puternice legături cu religia vechilor evrei. Brant Pitre şi-a propus să elucideze această legătură răspunzând unor întrebări p...

În ultimii ani, creştinii de pretutindeni redescoperă originile iudaice ale credinţei lor. Iar între riturile creştine, Paştele, sărbătoarea Învierii Domnului, are cele mai puternice legături cu religia vechilor evrei. Brant Pitre şi-a propus să elucideze această legătură răspunzând unor întrebări precum: Cum arăta sărbătoarea Paştelui în vremea lui Isus? Ce aşteptau evreii de la Mesia? Ce a urmărit Isus prin instituirea Euharistiei? Şi, mai presus de toate, ce a vrut să spună Isus prin cuvintele: „Acesta este trupul meu… Acesta este sângele meu“ şi prin misterul frângerii pâinii? Subtil cunoscător al Bibliei şi al interpretărilor tradiţionale, evreieşti şi creştine, ale Sfintelor Scripturi, autorul aruncă o nouă lumină asupra Cinei de pe urmă, analizând vorbele şi gesturile lui Cristos în cadrul iudaismului din secolul I şi subliniind adevărata revoluţionare a credinţei pe care a inaugurat-o.

„Cartea de faţă ne oferă o incursiune fascinantă în istoria religioasă a poporului ales, în care eşecul împlinirii destinului uman a fost reparat şi depăşit de o revelaţie şi o pedagogie divină care să-i permită omului să-şi redobândească demnitatea. Ele evocă situaţii de viaţă cu valoare paradigmatică, instituţii, gesturi semnificative care, mai apoi, se cristalizează într-o liturgie cu forţă eliberatoare. Cina de pe urmă luată de Isus Cristos cu ucenicii săi este o astfel de liturgie. Celebrarea ei nu doar reaminteşte un eveniment din trecut, ci, prin frângerea pâinii şi prin oferirea cupei cu vin, actualizează Jertfa de sine a Mântuitorului astfel încât rodul ei eliberator se perpetuează de-a lungul veacurilor.“ (Tarciziu ȘERBAN)