Oricine poate muri - Bogdan Teodorescu, Petru Berteanu

Vreme de un minut, femeia a respins instinctiv ce se afla în fața ei, a închis ochii și s-a cuibărit în trecut. Bărbatul din pădure nu-și găsise pacea. Corpul se rostogolise câțiva metri pe o pantă și se oprise într-un pin bătrân și acoperit cu licheni.

• Înțepenise într-o poziție ghemuită și spatele îi era plin de noroi și de frunze roșcate, pe jumătate putrezite, rămase din toamna trecută.*

• Mortul părea să aibă în jur de treizeci de ani, părul tuns foarte scurt și pe toată fața i se lățise o pată mare, violet, ca și cum cineva aruncase pe el un lighean de apă clocotită.*

• Nu i se distingeau trăsăturile. Doar ochii deschiși rămăseseră limpezi și soarele strecurat printre crengi îi făcea să pară aurii, neverosimili și neîmpăcați cu soarta.*

• Își ținea mâinile încleștate pe burtă, peste hanoracul subțire pe care scria „Aeronautica Militare”. Poate că fusese rănit și acolo, sau era doar o reacție de apărare.*