Înaintea Optinei a fost Sanaxarul

Înaintea Optinei a fost Sanaxarul

În Biserica Rusă a secolului al XVIII-lea, sărăcite și înjosite de disprețul și opresiunea elitelor luministe, mănăstirile ajunseseră cuiburi ale unui formalism lipsit de suflarea vie a Duhului Sfânt: dar în acest întuneric al decăderii și al uitării, străvechea predanie a a stăreției învie printr-un șir de oameni trimiși de la Dumnezeu, între care cel mai tainic și mai uimitor este, poate, Cuviosul Teodor de la Sanaxar.

La numai 25 de ani, mândrul aristocrat dintr-un regiment de elită al gărzii împărătești fuge în codrii din nordul Rusiei, unde trăiește singur, ani de zile, în pustnicie. Ce ființe cerești l-au îndrumat în nevoința lui mai presusu de fire? Aceasta rămâne o taină dumnezeiască; un singur lucru știm: că din pustie a ieșit, fără să aibă încă tunderea în monahism, la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos (Efes. 4,13).

Cartea de față vă înfățișează, pentru prima oară în limba română, viața și povețele acestui învățat de Dumenzeu, care alături de Nazarie de la Valaam, de vasilisc și de ucenicii Cuviosului Paisie Velicikovski este unul dintre cei prin care Dumnezeu a lucrat miraculoasa renaștere a stăreției ruse, ajunse la apogeu în vremea de înflorire a Optinei.