ArhitectonicăNu este incorect aşadar să-i spunem atunci acestei arte sau acestui meşteşug** arhitectonică**, măcar atunci când ne referim la produsul minţii şi mâinilor meşterului constructor - avem incorporată în cuvânt aşadar semnificaţia maximală a termenului amintită mai sus. Îmi amintesc cum, î...

ArhitectonicăNu este incorect aşadar să-i spunem atunci acestei arte sau acestui meşteşug** arhitectonică**, măcar atunci când ne referim la produsul minţii şi mâinilor meşterului constructor - avem incorporată în cuvânt aşadar semnificaţia maximală a termenului amintită mai sus. Îmi amintesc cum, în anii studenţiei mele, ni se atrăgea atenţia să nu folosim cuvântul arhitectonică, avându-l de preferat pe cel de arhitectură. Motivele, altele decât asemănarea cu alte limbi „de gintă latină însăˮ, vorba lui Caragiale, nu mi le mai amintesc. Dimpotrivă, argumente recente - pe care nu m-aş feri să le numesc, mai degrabă, derapaje interpretative - vin să pună în criză exact acest termen preferat: arhitectura. Potrivit lui David Farell (1997), nici nu ar trebui să-i spunem acestei arte arhitectură ci, dimpotrivă,* arhetictură*, de vreme ce, crede autorul, originea termenului nu în tectonică este de aflat, ci în * tiktein, tiktó:* a da naștere, a origina, teorie care se potrivește cu tema noastră, măcar etimologic, arhitectura fiind o artă originară, străveche.

Cu siguranţă însă, potrivit lui Frampton, trebuie să folosim cuvântul arhitectonică cel puţin într-un caz aparte: atunci când ne referim la acel mod de a practica arhitectura centrat pe montare riguroasă de subansambluri care au o doză variabilă de complexitate a propriei alcătuiri şi care îşi păstrează o anume doză de autonomie structurală, funcţională şi estetică în ansamblul rezultat. Goticul (ca şi high-tech-ul, despre care s-a spus că emulează goticul perpendicular britanic), este o astfel de arhitectonică, asemănătoare celei de lemn pe care şi-o revendică drept străbun. Tustrei sunt în chip vădit opuse arhitecturii sedimentare, „geologiceˮ a romanicului, a cubismului, respectiv a vernacularului (arhitectură fără arhitect, de regulă rurală) de pământ nears, cărămidă sau piatră, care le precede - şi inspiră – sosirea.