... Ne-a speriat pe toţi, domnule cu purtarea lui de peste zi.

... Ne-a speriat pe toţi, domnule cu purtarea lui de peste zi.

— Purtarea lui?

— Da, domnule, pentru că s-a întors de dimineaţă ca un nebun, vorbind singur, cu privirea pierdută, de ţi-era mai mare mila să te uiţi la bietul de el. Apoi s-a plimbat pe coridoare vreme îndelungată şi nu a vrut nici măcar să se uite la masa de prânz, ci a mers în muzeu, a strâns toate pietrele preţioase şi lucrurile de acolo şi le-a dus în laborator. Nu ştim ce a făcut de atunci, domnule, dar cuptorul a duduit şi coşul a scos fum ca o fabrică din Birmingham. Când s-a lăsat întunericul, i se putea vedea silueta în lumină, muncind şi trudind de parcă era posedat. Nu a vrut să servească cina, ci a muncit, şi a muncit, şi a muncit. Acum totul s-a liniştit, cuptorul s-a răcit şi nu mai iese fum pe coş, dar nu primim niciun răspuns de la el, domnule, aşa că ne-am făcut griji, iar Miller s-a dus după poliţie şi eu am venit la dumneavoastră.

O dublă enigmă! Marele secret! Cel mai mare secret! Aur domnilor. Cât doriţi? Avem la greu! Alchimia, bat-o-vina!