„La oamenii mari dimineața e altfel: doar din reflex mai ducem acum ceașca la gură și doar un caimac prăfuit mai suflăm înainte de-a ne preface că bem, iar fumul iese din țigară numai dacă învârtim de cheița – fumul acesta de pluș în care fetița nu se poate lovi. Da, am crescut mari și ca la toți oa...

„La oamenii mari dimineața e altfel: doar din reflex mai ducem acum ceașca la gură și doar un caimac prăfuit mai suflăm înainte de-a ne preface că bem, iar fumul iese din țigară numai dacă învârtim de cheița – fumul acesta de pluș în care fetița nu se poate lovi. Da, am crescut mari și ca la toți oamenii mari și la noi corpurile folosesc doar ca să ne recunoască fetița și folosesc doar pentru a înainta cât de repede-nspre ea – niște mecanisme sigure de îngrijit Mara, Mara care tocmai a împlinit doi ani. Dan Coman„Când am ajuns a doua zi la Filantropia, nu am pierdut vremea în adorarea pruncului, că mi s-a trasat o sarcină clară, bărbătească, plină de însemnătate pentru noul cetățean al lumii: trebuia să-l înscriu la starea civilă, să-i dau numele și să-i declar identitatea. Să-i oficializez prezența în lume și în comunitate. Ăsta e rolul tatălui – de la început până când copilul va crește și va fi gata să înfrunte singur viața. Să îl acomodeze cu lumea din afara căminului, să-l antreneze, pas cu pas, pentru acea înfruntare. Florin Dumitrescu„Diada tată-copil e foarte puțin sau fals, din punctul meu de vedere, reprezentată în mai toate artele. Avem pe de o parte imaginea idilică: nou-născutul e un îngeraș care aduce bucurie și fericire în familie, iar tatăl descrie asta de undeva din turnul său de fildeș (mă rog, biroul lui) fără să ia parte efectiv la tot ce ține, practic, de noua ordine familială. De cealaltă parte, avem tatăl văzut ca o autoritate, care stabilește reguli și dă pedepse, iarăși fără să țină cont de nevoile copilului și ale partenerei. Ambele imagini nu au (sau au prea puțin) de-a face cu realitatea, cu concretul, cu ceea ce se întâmplă în viața de zi cu zi. Acest volum este urmarea unui spectacol de teatru. În 2019 am făcut «Cocoțat pe schele», un spectacol despre rolul tatălui în societatea contemporană.Cu spectacolul (și textele din acest volum) am vrut să prind și părțile alea frumoase, dar și chestiunile banale sau chiar neplăcute din viața de familie.E nevoie și de scutece schimbate, și de timp petrecut degeaba pe banca în parc (când, de fapt, îți dorești să fii oriunde în altă parte), și de bani... Până la urmă, există și momente fericite, și plictiseli, și nesiguranțe, și bucurii, și certuri sau chiar divorțuri... Robert Bălan