Să cauți corespondentul unui oraș dintr-o operă literară în realitate înseamnă să-l privezi deja de jumătate din farmecul său, iar transformarea unor astfel de orașe-fantomă într-unele reale, din cărămidă și mortar, nu poate duce decât la deziluzie, spunea Virginia Woolf în eseul său „Literary Geogr...

Să cauți corespondentul unui oraș dintr-o operă literară în realitate înseamnă să-l privezi deja de jumătate din farmecul său, iar transformarea unor astfel de orașe-fantomă într-unele reale, din cărămidă și mortar, nu poate duce decât la deziluzie, spunea Virginia Woolf în eseul său „Literary Geography” (1905). Într-un celebru interviu, Joyce susținea, dimpotrivă, că intenția sa a fost de a lăsa o imagine atât de completă a Dublinului, încât acesta să poată fi reconstituit în caz că ar dispărea de pe fața pământului.

• Există, desigur, în ambele afirmații o doză de exagerare, dar întrebarea de fond rămâne aceeași, iar ea se leagă de utilitatea identificării unor toposuri literare cu o geografie reală, obiectivă – cu alte cuvinte, sunt orașele, străzile, locurile din operele literare spații situate exclusiv sub imperiul imaginarului, sau reprezentări ale unor realități, entități geografice concrete?*

• De asemenea, în ce măsură ar fi utilă pentru hermeneutica textului literar o astfel de identificare? Odată acceptată convenția că scriitorul nu e altceva decât un creator de hărți, iar narațiunea sa, deci lumea creată de el, conține elemente disparate precum fragmente din alte narațiuni, descrieri de oameni și locuri, imagini derivate din observația superficială sau de profunzime a lucrurilor, legende, mituri, invenții ale imaginației, devine limpede utilitatea unei astfel de decriptări.*-** Andreea Răsuceanu**