„M-am trezit gâfâind, transpirat. Era 19 noiembrie, ziua mea, majoratul meu. Nu știam ce-mi rezervă soarta.

„M-am trezit gâfâind, transpirat. Era 19 noiembrie, ziua mea, majoratul meu. Nu știam ce-mi rezervă soarta.

Acasă, aș fi băut o cafea cu mama. Abia aștepta să termin și să întorc ceașca. Îmi ghicea viitorul. Nu vedea în ceașca mea decât succese la școală și în dragoste. O plăcea pe Florentina, o tot vedea în rochie de mireasă și pe mine alături. Chiar și în ziua când am fost arestat, îmi citise în ceașcă: un drum scurt, la capătul lui o încercare, să nu-mi fac griji, o trec cu succes, ia uite aici, carieră universitară. Drumul până la mașina Securității a fost într-adevăr scurt.“

„N-avea rost să-i spun ce mi s-a întâmplat. Oricine știa putea fi acuzat de complicitate. Eram condamnat să păstrez totul pentru mine, să-mi storc creierii cu reacția mea, cu lașitatea. Să ai ocazia să evadezi, și tu să fugi ca să reintri în cordonul escortei! Doi tineri din lagăr au evadat și nu s-au mai întors. Sergenții înarmați au plecat pe cai după ei. Vânătoare de oameni! Comandantul a folosit fuga lor ca să bage groaza în noi: ne-a anunțat că au fost împușcați! M-am gândit la Achim. Da, dar el era sportiv de performanță. Cum era să mă aventurez, când nu aveam nici cea mai mică idee unde mă aflu? Achim plănuise fuga până în cel mai mic detaliu și tot a fost prins. Unde să fugi? Toată țara era o închisoare!“