Leibniz si paradigma individualitatii de la ontologie la politica si inapoi

Leibniz a detronat supremaţia universaliilor aristotelico-scolastice în favoarea individualilor, preschimbând criteriul asemănării în cel al diferenţei, dar postulând totodată o relaţie paradoxală între acestea; a renunţat la logica mecanicii carteziene, propunând ideea de dinamică şi substituind-o abordării cinematice asupra lumii; a renunţat la perspectiva strict geometrică asupra spaţiului spre a iniţia o analiză a valorii non-metrice a acestuia ca şi unitate relaţională între monade; a alterat relaţia univocă a cunoaşterii cu infinitul, intuind necesitatea afirmării infinitului mic şi a lumii infinitezimale ca o contrapondere la supremaţia cvasi-înnăscută a întregului şi universalului.