Mulți din strămoșii ei au avut pe umeri soarta Europei. Unii au fost eroi, iar câțiva au fost sanctificați.

Mulți din strămoșii ei au avut pe umeri soarta Europei. Unii au fost eroi, iar câțiva au fost sanctificați.

Regina a mers la război ca simplu soldat, iar apoi a acceptat, alături de noi, soarta de a aștepta și de a spera. Nu ar fi putut exista pe pământ cineva care să ne stea alături cu atâta credință și curaj...

Din carte:

Statutul dinastic şi cetatenia

In ianuarie 1948, când membrii familiei regale sunt obligaţi să părăsească ţara ocupată de trupe sovietice şi de „tovarăşii lor de drum“, regimul comunist pune la cale o amplă operaţiune de desfiinţare a tuturor legăturilor şi simbolurilor regalităţii.

Bunurile membrilor Familiei Regale sunt confiscate, sunt eliminate toate însemnele dinastice, este pusă la pământ o instituţie creată cu aproape un secol în urmă.

Toţi cei care au avut legături strânse cu monarhia înfundă puşcăria Ura merge atât de departe, încât membri-lor Familiei Regale li se retrage, prin decizie a Consiliului de Miniştri, cetăţenia română („naţionalitatea ).

Regele - ca şef suveran al Casei Regale a României (devenită, prin detronarea sa, nedomnitoare) — fusese obljj gat să abdice.

La acea dată, multe state occidentale, inclusiv SUA, recunoşteau statutul Suveranului în exil pentru că el nu pierduse tronul prin dezmoştenire şi nici nu renunţaşi de bunăvoie la drepturile sale legale.

Aşadar, din punct de vedere simbolic, Regele poartă cu el Regatul în exil: se adresează poporului în mesajele de la radio, acordă patro najul Comitetului Naţional Român - privit ca un fel de guvern în exil, este primit de şefi de stat şi de guvern (mai ales in primii ani ai exilului).

Din acel moment, nu se mai face practic distincţie între persoană şi instituţie, în exil, Regele şi Coroana sunt acelaşi lucru, un loc comun. Aşadar, continuitatea regalităţii, care personifica rezistenţa împotriva dictaturii comuniste, era astfel asigurată, prezervată — evident, printr-o ficţiune — în exil.

Pe acest principiu al continuităţii dinastice, Ana de Bourbon-Parma primeşte, prin căsătorie, titulatura simbolică de „Regină a României“ (cu apelativul asociat de Majestate).

Aşa cum Mihai luase cu el în exil Coroana perpetuă (din nou, evident, o coroană invizibilă, imaterială), Ana devenea un simbol al întregului pentru că nu putea exista Rege fără Regină.

Evident, în documentele civile (certificat de căsătorie, acte de identitate) nu putea fi trecut acest tidu, dar ia totuşi, prin căsătorie, numele „of Romania“ (paşaportul britanic). La rubrica „ocupaţia“, actul grec de căsătorie menţionează „Rege“, respectiv „Principesă“.

Aşa cum am văzut, circumstanţele politice au făcut ca Principesa Ana de Bourbon-Parma să se lege prin căsătorie de Regele Mihai în exil, la Atena, şi nu pe pământ românesc. Nu a existat aşadar o validare instituţională a statutului ei...