Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică
114
Pagini
2010
An
Paperback
Copertă
Descriere
Descriere Lucrarea de faţă este un eseu teoretic, în care accentul cade firesc pe chestiunile de doctrină şi cultură politică, semnificative la modul general pentru stânga şi dreapta. De aici şi caracterul polemic al tratării, în care aspectele distinctive, definitorii pentru ideile şi reprezentăril...
Descriere Lucrarea de faţă este un eseu teoretic, în care accentul cade firesc pe chestiunile de doctrină şi cultură politică, semnificative la modul general pentru stânga şi dreapta. De aici şi caracterul polemic al tratării, în care aspectele distinctive, definitorii pentru ideile şi reprezentările stângii şi ale dreptei, prevalează în raport cu ceea ce au în comun aceste orientări, şi ne gândim aici în primul rând la ataşamentul faţă de libertate şi democraţie, sau altfel spus – faţă de statul de drept. Polemica la care am recurs are relevanţă numai în cadrul prezumat al statului de drept – singurul care permite formularea unor proiecte sociale concurenţiale, în interiorul unui sistem instituţional reprezentativ şi general acceptat. În afara unui astfel de sistem aceste proiecte devin oarecum secundare. Datele problemei şi opţiunile aferente se schimbă, în sensul că prioritară devine realizarea statului de drept, adică a cadrului comun de dispută legală, şi abia apoi se poate vorbi despre programe de dreapta sau de stânga. Alte titluri de \Alexandru Mamina: \Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar\ , Cetatea de Scaun \Social democrație și cultură. De la marxism la postmarxism\ , Cetatea de Scaun \Cenaclul Flacăra\ , Cetatea de Scaun \Cultura sistemică și antisistemică\ , Cetatea de Scaun \Imaginarul revoltei\ , Cetatea de Scaun , colecţia \Istorie - Modernitate\ Vezi mai mult
Conectează-te pentru a lăsa o recenzie
Nicio recenzie încă
Fii primul care lasă o impresie.