Teoria golurilor-concept

Probabil că cea mai sugestivă imagine a culturii este aceea a autorului de corali: o sumă de schelete, depuse în timp, capabile să înalțe insule în imensitatea oceanului. Uniți între ei prin canale calcaroase, polipii de coral se adaptează continuu la forma predefinită a culturii-recif, alipindu-se acesteia după o lungă călătorie. Mai mult, polipii se leagă de vecinii lor prin punți de țesuturi vii, iar după moarte se adaugă culturii-recif, îmbogățind-o şi permițând altor polipi să se așeze pe propriile lor schelete.

În mod similar, cuvintele limbii, aparținând deopotrivă individului și culturii, comunității, înalță insule, construiesc un relief axiologic distinct. La baza acestor imense construcții sunt tot niște schelete calcaroase, golurile-concept ale limbii, pe care fiecare individ le umple pentru sine cu conținut semnificat.

Noua teorie lingvistică, a golurilor-concept, de o originalitate evidentă, lansată cu peste șapte ani în urmă de profesorul Adrian Lesenciuc, autor, printre altele, al unei remarcabile lucrări, Comunicarea interculturală în satul românesc, publicată în 2015 la Editura Academiei Române, a prins teren în lumea latină: România, Italia, Portugalia. Astăzi teoria se prezintă într-o formă închegată și coerentă, beneficiind de cuvântul însoțitor al unuia dintre cei mai renumiți specialiști în sociologia comunicării din Italia, Mariselda Tessarolo, profesor emerit al Universității din Padova.