Poemele urmează acelaşi scenariu, cu puţine şi nesemnificative variaţiuni, care face farmecul acestei cărţi de citire şi recitire a poeziei şi evenimentului ce o poate naşte; este foarte acroşantă această alăturare a cotidianului nu o dată brutal cu feeling-ul, a relatării seci ori anecdotice despre...

Poemele urmează acelaşi scenariu, cu puţine şi nesemnificative variaţiuni, care face farmecul acestei cărţi de citire şi recitire a poeziei şi evenimentului ce o poate naşte; este foarte acroşantă această alăturare a cotidianului nu o dată brutal cu feeling-ul, a relatării seci ori anecdotice despre ceea ce se petrece în Piaţa Publică cu ceea ce se închipuie în viziunile poetului. De aici, un acut sentiment al urgenţei de a reinventa (şi, deci, de a rescrie nu numai poemul dar şi) realitatea (obiect al muncii ziaristului) în real (spaţiu de evoluţie a poetului). Ioan HOLBAN

judecată nepărtinitoare

Nu mă judeca

după culoarea ochilor tăi

mai bine judecă-mă

după lacrimile tale

nu mă judeca după asfinţit

mai bine judecă-mă

după trecerea nopţii

mai bine judecă-mă

după cât de adâncă e tăcerea

rostită de mersul aştrilor

pe bolta ochilor tăi

mai bine judecă-mă

după lacrimi

cum m-ai judeca

după sângele scurs

din rana răsăritului

lasă lumina să-mi fie

judecătorul

şi întunericul

dacă se va ajunge la spânzurătoare

să fiu atârnat de noapte

cum pedepsită este Luna

cum pedepsite sunt stelele

lasă-mă să fiu astru

pe bolta ochiului tău

pedepsit să fiu

condamnat fără împotrivire

să fiu

dar

nu mă judeca

după culoarea ochilor

mai bine judecă-mă

după lacrimi